Baschetbalistele arădene se întâresc în lupta pentru titlu. Shereen Sutherland semnează cu FCC Baschet UAV Arad

Redactor:
Călin Mnerie
Baschetbalistele arădene se întâresc în lupta pentru titlu. Shereen Sutherland semnează cu FCC Baschet UAV Arad
  • Publicat:

Liderul FCC Baschet UAV Arad se întărește în lupta pentru un loc în finala națională. Managerul Marcel Urban a reușit să cadă la o înțelegere cu Shereen Sutherland, care a ajuns de ieri la Arad și așteaptă să-și cunoască noile colege, aflate încă pe drum dinspre Brașov, unde, ieri, au obținut al 13-lea succes stagional (70-74) contra Olimpiei.

Americanca în vârstă de 27 de ani a evoluat sezonul acesta în puternicul campionat din Turcia, la Tarsus Belediyesi, dar şi în Germania, la Eigner Angels Noerdlingen, iar acum a venit în România pentru a pune umărul la evoluţia „galben-albastrelor” în a doua parte a campionatului. Ea vine să-i dea o mână de ajutor sub panou chiar conaționalei sale, Andreona Keys, jucătoarea cu cele mai bune evoluții la Arad în acest sezon.

Shereen Sutherland s-a transferat la FCC Baschet UAV Arad. A mai jucat în România, la Constanța

Noua sportivă a trupei antrenate de Jose Araujo a avut câteva evoluţii importante în liga turcă. Cea mai completă prestaţie pe parchet a fost în duelul cu Urla Bld, atunci când Sutherland a contribuit decisiv la victoria la limită a echipei sale (73-72), totalizând nu mai puţin de 29 de puncte şi 15 recuperări.

Jucătoarea de forță, de 1,88 metri, a mai jucat de-a lungul carierei profesioniste la Helios Basket Valais (Elveția), Uppsala Basket(Elveția), Club Basket Ifs (Franţa), dar şi în România, la Phoenix CSU Constanţa. În prima ligă din ţara noastră, americanca a avut medii pe meci de 10.3 puncte, 8.3 recuperări, cu un indice al eficienţei de 13.2 unităţi.

FCC Baschet UAV Arad a anunțat oficial transferul lui Shereen Sutherland

Sportiva ce evoluează pe poziţia a 4-a a absolvit în anul 2017 Colegiul Irvine Riverside din California, unde în sezonul 2016-2017 a avut medii statistice de 11.7 puncte și 6.6 recuperări în cele 31 de partide în care a fost prezentă pe teren.

FCC Baschet UAV Arad conduce în clasamentul Ligii Naționale cu 27 de puncte, cu 4 mai multe decât principalele favorite la titlu, Sepsi Sfântu Gheorghe și CSM Satu Mare. Toate cele trei formații au câte o înfrângere stagională, dar echipa de Mureș are cu două partide mai mult disputate.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×